Membrii Cabinetului de miniştri au aprobat proiectul, înaintat de Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM), privind acordarea burselor de Excelenţă şi a burselor nominale pe domenii pentru doctoranzi.
În urma unui concurs, 20 de doctoranzi au fost selectați pentru burse de excelenţă, în valoare de 2500 de lei. Totodată, şapte doctoranzi vor beneficia de burse nominale, a câte două mii de lei.

Selectarea candidaţilor a avut loc în baza unui concurs. Prioritate au avut cei cu media mai mare la examenele de doctorat, care au publicaţii în reviste internaţionale şi naţionale, sunt autori de brevete de invenţie, de manuale ştiinţifico-didactice, participă cu rapoarte şi comunicări la conferinţe naţionale şi internaţionale, sunt posesori de diplome.

Bursele obişnuite pentru doctoranzi constituie în medie circa o mie de lei.