Absolvenții liceelor vor depune cererile de participare la concursul de admitere în perioada 16 – 31 iulie 2012, iar rezultatele admiterii urmează să fie anunțate pînă la 3 august 2012. Concursul repetat pentru locurile neacoperite, se va desfăşura în perioada 04 – 08 august 2012, iar rezultatele concursului repetat vor fi anunţate pînă la 10 august , 2012.

În anul curent, potrivit practicii anilor trecuţi, se menţine cota de 15 la sută din numărul total de locuri prevăzute în planul de înmatriculare cu finanţare bugetară, pentru anumite categorii defavorizate de candidaţi, inclusiv: copiii orfani şi copiii rămaşi fără îngrijirea părinţilor; copiii invalizi de gradele I şi II; copiii cu deficienţe fizice şi senzoriale; copiii ai căror ambii părinţi sînt invalizi; absolvenţii şcolilor din localităţile de est ale republicii şi din mun. Bender, care au studiat conform programelor de învăţămînt aprobate de Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova; copiii din familiile cu 4 şi mai mulţi copii, aflaţi la întreţinere; copiii ai căror părinţi au participat la acţiunile militare pentru apărarea integrităţii RM, în războiul din Afganistan, la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl, la operaţiunile post-conflict din Irak; copiii romilor; tinerii care au îndeplinit serviciul militar în termen noteaza Moldova.org.

În categoria candidaţilor care beneficiază de prioritate la înmatriculare la specialităţile domeniului Ştiinţe ale educaţieisînt incluşi copii din familii de pedagogi (ambii părinţi pedagogi sau unul, în cazul candidaţilor din familii monoparentale).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *