20 de doctoranzi din Republica Moldova vor primi Burse de excelenţă a câte 2500 de lei fiecare, iar alți șapte vor primi Burse nominale (pe domenii) a câte 2000 de lei. Banii vor fi alocați din bugetul de stat.

Academia de Ştiinţe a Moldovei şi ministerele de resort vor asigura, în anul 2016, finanţarea instituţiilor cu activitate de doctorat din subordine pentru achitarea burselor nominalizate.

Tinerii au fost selectați în urma unui concurs, unde au fost depuse 47 de dosare, din următoarele instituţii: Institutele din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei; Universitatea de Stat din Moldova; Academia de Studii Economice; Universitatea Tehnică din Moldova; Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”; Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport; Universitatea de Stat din Tiraspol; Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu”; Institutul Oncologic; Institutul Mamei şi Copilului; Universitatea Agrară de Stat din Moldova; IŞP de Horticultură şi Tehnologii Alimentare.

Prioritate au avut candidaţii care au media mai mare la examenele de doctorat, au publicaţii în reviste internaţionale şi naţionale, sunt autori de brevete de invenţie, de manuale/ghiduri ştiinţifico- didactice, participă cu rapoarte şi comunicări la conferinţe naţionale şi internaţionale, sunt posesori ai diplomelor obţinute la diferite concursuri naţionale şi internaţionale.

În total, pe republică sunt circa 1.160 de doctoranzi. Gasiti pe Realitatea lista doctoranzilor: