Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) a iniţiat astăzi, 17 aprilie, procesul de evaluare a programului de studii superioare de licență Asistență medicală generală în cadrul Facultăţii de Medicină nr. 1 a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, în vederea autorizării de funcționare provizorie a acestei specialităţi. Echipa de evaluare reprezentată de Viorica Gladchi – preşedinte, Daniela Elenciuc, Natalia Uşurelu şi Felicia Banu – coordonatori, va desfășura procesul de evaluare pe parcursul a două zile.
În cadrul şedinţei de deschidere, rectorul Ion Ababii a expus aspectele generale ce reprezintă instituţia noastră, subliniind că este una dintre cele mai bine cotate universități din ţară şi cu o reputaţie bună peste hotare. Rectorul a specificat că procesul de instruire a specialiştilor din domeniul medicinei şi farmaciei se desfăşoară conform celor mai înalte standarde internaţionale, iar administraţia este orientată continuu spre dezvoltare şi noi performanţe. În acelaşi timp, academicianul Ion Ababii a admis situaţia că „este loc de mai bine”, de aceea a solicitat echipei de evaluare să vină cu recomandări şi sugestii obiective, pentru „a ne orienta încotro mergem mai departe pentru a deveni şi mai buni”.
Universitatea colaborează cu peste o sută de universități din toată lumea, iar un proiect prioritar este crearea Spitalului Universitar care, potrivit experienţei europene, oferă cea mai calitativă asistenţă medicală primară, însă, din cauza instabilităţii politice din ţară, procesul se tergiversează. Pentru crearea acestei instituții, Universitatea este susținută de partenerii din Uniunea Europeană.
Viorica Gladchi, preşedintele echipei de evaluare, a solicitat administraţiei Universității să enunțe argumentul forte ce exprimă necesitatea deschiderii specialităţii Asistență medicală generală la USMF „Nicolae Testemiţanu”, în condiţiile în care în ţară avem mai multe instituţii care instruiesc asistente medicale. Olga Cerneţchi, prorector pentru asigurarea calităţii şi integrării în învăţământ, a declarat că Universitatea își propune să pregătească specialişti nu doar cu abilităţi de îngrijire profesionistă a pacienţilor. Pe parcursul a 4 ani de studii, aceștia își vor dezvolta şi abilităţile manageriale, psiho-pedagogice şi de gestionare economică şi, respectiv, vor putea îndeplini un spectru mai larg de funcţii. Această specialitate este foarte răspândită şi solicitată în România şi are şanse mari să fie dezvoltată şi la noi, a menționat prorectorul.
Pe parcursul acestor două zile de evaluare, membrii echipei vor avea interviuri cu reprezentanţii echipei manageriale a instituţiei, coordonatorii programului de studii superioare de licență Asistență medicală generală și cadrele didactice care vor asigura procesul de studii. Aceștia vor vizita sălile de curs, laboratoarele, centrul de calcul, Biblioteca Ştiinţifică Medicală ș.a.
Mâine, 18 aprilie, ca rezultat al procesului de evaluare a programului de studii superioare de licență Asistență medicală generală vor fi anunţate constatările și recomandările ANACEC pentru USMF „Nicolae Testemiţanu”.