Scolile si liceele din republica au anuntat pentru anul viitor de studii peste 1700 de locuri vacante. Alte circa 40 de locuri au fost anuntate pentru scoli profesionale si colegii.
Nicolae Lungu, sef de directie la MET, a comunicat pentru agentie ca, potrivit datelor preliminare pentru anul de studii 2009-2010, au fost anuntate 1384 de locuri vacante, dintre care circa o mie de locuri urmeaza sa fie ocupate de absolventi ai universitatilor, iar 335 de locuri sint rezervate pentru absolventi de colegii.
Totodata, in anul de studii 2008-2009, 1626 de tineri au absolvit institutiile de invatamint superior, profil pedagogic, iar 497 – mediu de specialitate.
Tinerii specialisti care se vor angaja conform repartizarii in institutiile de invatamint din mediul rural vor putea beneficia in primii trei ani de locuinta gratuita, precum si de o indemnizatie unica de 30 de mii de lei /circa 1900 de euro/ pentru absolventii universitatilor si de 24 de mii de lei pentru absolventii colegiilor.
Potrivit datelor oferite de MET, in anul de studii 2008-2009 s-au angajat in serviciu, conform repartizarii, 705 tineri specialisti, ceea ce constituie 39 la suta din cei repartizati sau 32 la suta din necesarul de cadre didactice. Totodata, peste 2 mii de tineri au absolvit in anul respectiv facultati cu profil pedagogic si 630 – colegii.
MOLDPRES