O delegație de la Universitatea ”Danubius” din Galați a efectuat o vizită de lucru, la ULIM. Rectorul Andy Pușcă și Emanuel Marinescu, directorul pentru relații externe, au avut o întrevedere cu conducerea universității noastre. Părțile au convenit în privința creării, pe viitor, a unor programe comune pentru studii de licență și masterat.
Rectorul Andrei Galben a evidențiat importanța aprofundării relațiilor de colaborare nu doar în interesul ambelor universități, ci și al neamului nostru românesc, în general.
Elaborarea unor proiecte comune, atragerea reciprocă în programe de impact național și internațional, realizarea schimbului de experiență a cadrelor didactice și personalului administrativ, preluarea bunelor practici din educație – sunt obiectivele de consolidare a parteneriatului între ULIM și Universitatea ”Danubius”.
Orientarea în carieră a tinerilor și organizarea stagiilor de practică reprezintă alte chestiuni de interes comun.
Elaborarea unor programe comune
”Ne mândrim cu parteneriatul început cu o universitate avansată, precum ULIM, pe care dorim să-l consolidăm. De aceea, vrem să identificăm o serie de oportunități transfrontaliere. Un prim pas ar fi dezvoltarea unor programe comune între cele două instituții – cu dublă diplomă sau una comună. O parte de activități să fie la Chișinău, iar altele – în regiunea Galați”, afirmă dl. Andy Pușcă. Domnia sa a propus o amplă cooperare a ULIM-ului în contextul regiunii Galați, care oferă excelente posibilități educaționale în România și străinătate.
Proiecte transfrontaliere cu parteneri europeni solizi
Dna Viorelia Moldova-Batrînac, vicerectorul pentru studii, a subliniat necesitatea unor proiecte transfrontaliere, cu parteneri europeni solizi. Domnia sa a relatat despre interesul ULIM în realizarea unei televiziuni universitare, pe modelul celei de la ”Danubius”, dar și colaborarea cu Facultatea de Comunicare și Relații Internaționale, în vederea accesului la cursuri pentru viitori jurnaliști internaționali. ”Să dezvoltăm programe comune interdisciplinare și în cadrul școlilor noastre doctorale în domenii, ce se înscriu în prioritățile europene, antrenând și alte universități danubiene”, spune dna Viorelia Moldova-Batrînac.
Rectorul Andrei Galben a povestit oaspeților despre experiența ULIM în cooperarea cu universități de top din țări asiatice cu sisteme educaționale performante în context mondial. Domnia sa a menționat posibilitatea de-a atrage pe viitor și universitatea din Galați în proiecte de impact educațional major.
Amintim că, un grup de cadre didactice ale ULIM au fost în stagii de mobilitate, la Universitatea ”Danubius”. Universitatea noastră este unul dintre partenerii proiectului de mobilitate pentru anul de studii 2015-2016, gestionat de către instituția respectivă, în cadrul Programului “Erasmus +” (Acțiunea-cheie 1 – Mobilitatea persoanelor în scop educațional).
https://www.facebook.com/Admiterea.MD/info/?tab=page_info