Studenţi basarabeni din România vor beneficia de oportunitatea de a ocupa funcţia de consilier onorific în Parlamentul României, în urma unui stagiu de pregătire organizat la iniţiativa Platformei Unioniste Acţiunea 2012, informează infoprut.ro,

Începând cu februarie și până în mai, cinci tineri din Republica Moldova, în fiecare lună, vor desfășura diverse activități pe lângă cabinetul deputatului român, Ninel Peia.

„Sunt foarte recunoscător pentru posibilitatea oferită, de a interacționa cu personalități care au capacități decizionale în stat. Să percep cum funcționează procesele de soluționarea a nevoilor societății, să asist la hotărâri care au menirea de a spori prosperitatea țării. Toate acestea sunt o sursă de experiență importantă care influențează evoluția profesională a unui tânăr”, a precizat Vasile Savițchi, unul dintre primii beneficiari ai programului.

„Această experiență plăcută îmi va permite să interacționez cu oameni din interior și să am acces la informații importante pentru viitorul meu. Informația înseamnă putere, lucru pe care sunt sigură că îl voi resimți pe termen lung”, a mărturisit Daniela Gaidău.

„Am hotărât ca, prin rotaţie, să angajez, la cabinetul meu parlamentar, câte cinci studenţi basarabeni, fie că învaţă în România, fie că învaţă încă într-o Românie mai mică. Cred că astfel cât mai mulţi tineri să poată avea acces la experienţe deosebite, dar de mare valoare democratică. Vor afla cum se gândeşte o lege, de unde pleacă ea şi pe cine trebuie să servească, care sunt mecanismele corecte care se pun în mişcare în acest context. Ei vor putea asista la dezbaterile din comisiile pe diverse specialităţi, vor cunoaşte specialişti şi deţinători ale unor idei care mâine pot provoca o realitate mai bună. E greu să capeţi o astfel de oportunitate, condiţiile sunt încă vitrege”, a declarat Ninel Peia, citat de infoprut.ro.

În același timp, parlamentarul de la București a menționat că dorește să îi familiarizeze pe tinerii basarabeni cu exercițiul de a aduce la lumină binele și adevărul. „Indiferent câţi dintre ei vor urma o cale politică sau diplomatică. Şi unul de va fi să meargă corect şi demn pe această cale şi voi fi îndeajuns de mulţumit cu ceea ce am hotărât în faţa viitorului României Adevărate”, a punctat Peia.

Un grup de 40 de tineri basarabeni au participat anul trecut la un internship organizat de Platforma Unionistă Acţiunea 2012. Cei mai activi dintre aceștia au fost recompensați cu prelungirea stagiului de pregătire prin ocuparea postului de consilier onorific pe lângă cabinetul deputatului Ninel Peia.