Testele pentru sesiunea de BAC 2012 au fost definitivate. Despre aceasta a anunțat aseară în cadrul unei emisiuni la PrimeTV, directorul agenției de evaluare și examinare Adrian Ghicov.

Potrivit lui, testele sunt armonizate cu programul școlar. „Testele sunt definitivate, iar în prezent sunt multiplicate. Au parcurs o cale complexă. Acestea sunt armonizate cu programul școlar”, a spus sursa. Ghicov a declarat că asemenea greșeli care au fost depistat la pretestările din luna martie nu vor mai fi admise.

În cadrul aceleeași emisiuni, ministrul Educației, Mihail Șleahtițchi, a declarat că cei care vor cumpăra notele la BAC nu se vor bucura mult de ele. Potrivit lui, prin dispozițiile adoptate, tinerii care nu vor fi performanți la universitate vor rămâne fără bursă în primul an de universitate. „Notele cumpărate îi vor ajuta doar pentru scurt timp”, a conchis Șleahtițchi.

UNIMEDIA precizează că sesiunea de Bacalaureat 2012 se va desfășura pe durata lunii iunie.

Sursa: UNIMEDIA

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *