Universitatea din Tiraspol cu sediul la Chișinău ar putea fi comasată cu Universitatea Pedagogică “Ion Creangă”, cu scopul de a eficientiza cheltuielile.
Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Monica Babuc, care a precizat că reforma instituțiilor de învățământ superior este în plină desfășurare, deși unii rectori sunt împotriva ei, scrie Publika.
“Universitatea Pedagogică din Tiraspol cu sediul în Chișinău, care funcționează deja de 20 de ani și are două sau trei facultăți, era firesc să fie absorbită de o singură universitate pedagogică și nu se știe dacă și aceasta să fie absorbită de USM”, a spus ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc.
Anunțul a fost făcut în cadrul unei întâlniri a ministrului cu mai mulți studenți, care s-au arătat nemulțumiți de faptul că în țară sunt prea multe universități. Monica Babuc a a menţionat că acum cerințele pentru acreditarea instituțiilor de învățământ superior sunt mai aspre.
Potrivit Biroului Național de Statistică, numărul studenților a scăzut în ultimii cinci ani cu 30 la sută. Dacă în anul de studii 2011-2012 erau înmatriculați aproape 104 mii de studenți, în acest an își fac studiile aproape 75 de mii de persoane.