• 069022441

Universitatea de Stat din Moldova

Eşti în căutarea unui drum profesional care ţi se potriveşe? Îţi doreşri studii de calitate la noi în ţară? Atunci nu ezita să faci cunoştinţă cu oferta educaţională a Universităţii de Stat din Moldova. Doar aici puteţi găsi o gamă variată de specialităţi, care te vor ajuta să faci primul pas spre o carieră de succes.

Universitatea de Stat din Moldova (USM), cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ superior din Moldova, în cadrul celor 13 facultăţi oferă numeroase programe de studii, la toate ciclurile. Diploma pe care USM ţi-o acordă la finalul studiilor te recomandă în faţa angajatorilor ca specialist în domeniul pe care l-ai absolvit.

12895344_1072935649425933_1543020592_n (1)

Potrivit clasamentului mondial Ranking Web of Universities, Universitatea de Stat din Moldova timp de 4 ani conduce topul universităţilor din ţara noastră, fapt ce încă o dată confirmă că suntem competitivi, dinamici şi inovatori.Suntem o universitate cu numeroşi parteneri peste hotare. Aceasa ne permite în fiecare an să oferim burse celor care doresc să studieze un semestru la una din universităţile-partenere din Uniunea Europeană. Oferta educaţională

  • Facultatea de Biologie şi Pedologie: Biologie, Biologie Moleculară, Ecologie, Geografie, Ştiinţe ale solului, Geologie, Silvicultură şi grădini publice
  • Facultatea de Chimie şi Tehnologie Chimică: Chimie, Chimie Biofarmaceutică, Tehnologie chimică, Tehnologia produselor cosmetice şi medicinal, Protecția mediului, Securitatea ecologică
  • Facultatea de Drept: Drept
  • Facultatea de Fizică: Fizică, Ingineria şi managementul calităţii, Energetica netradiţională, Meteorologie, Tehnologii informaţionale, Calculatoare, Automatică și Informatică, Ingineria sistemelor biomedicale, Electronică
  • Facultatea de Istorie şi Filosofie: Istorie, Arheologie, Muzeografie, Etnologie, Filosofie, Antropologie, Istoria șigeografia, Istoria și limba engleză
  • Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării: Jurnalism, Ştiinţe ale Comunicării, Activitate editorială, Biblioteconomie, asistenţă informaţională şi arhivistică.
  • Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială: Sociologie, Asistenţă Socială
  • Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei: Psihologie, Psihopedagogie,Pedagogia în învățămîntul primar.Psihopedagogie, Pedagogia în învățământul primar și limbi moderne, Educația civică și antreprenorială, Educație civică și istorie
  • Facultatea de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative: Politologie, Relaţii Internaţionale, Administraţie Publică
  • Facultatea de Litere: Limba şi literatura română – limba greacă , Limba şi Literatura română, Limba şi literatura rusă – limba engleză, Limba și literatura română- limba rusă,Limba și literature română- limba engleză, Limba și literatura română- limba franceză
  • Facultatea de Limbi și Literaturi Străine: Limba şi literatura franceză şi limba a doua, Limba şi literatura engleză şi limba a doua, Limba şi literatura spaniolă şi limba a doua,Limba şi literatura italiană şi limba a doua, Limba şi literatura germană şi limba  a doua, Limba franceză aplicată şi limba a doua, Limba engleză aplicată şi limba  a doua, Limba şi literatura franceză şi limba a doua, Limba şi literatura engleză şi limba a doua

În calitate de  limba  a doua se studiază limbile engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, arabă, chineză, poloneză, portugheză, suedeză, turcă.

  • Facultatea de Matematică şi Informatică: Matematică, Matematică aplicată, Informatică, Informatică aplicată, Managemetul Informaţional
  • Facultatea de Ştiinţe Economice: Contabilitate, Marketing şi logistică, Business şi administrare, Finanţe şi bănci, Cibernetică şi informaţică economică, Turism

USM_fataStudiind la USM ai o posibilitate unică să te înscrii suplimentar la una din specialităţile propuse de Facultatea Arte Frumoase: regie şi maiestrie actoricească, coregrafie, dirijat coral sau orchestral, etnofolclor, arta decorativă.

USM dispune de:

  • 6 blocuri de studii cu săli de studii moderne şi acces liber la Wi-Fi în camusul universitar;
  • 12 cămine, două dintre ele recent renovate;
  • Biblioteca universitară cu o bogată colecţie de carte;
  • Complexul Sportiv cu Sală Polivalentă şi bazin, în care activează un şir de secţii sportive

Toate aceste facilităţi sunt la dispoziţia ta. Nu ezita, alege caliate! Alege profesionalismul!

Alege UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA!

Republica Moldova, or. Chişinău, Str. A. Mateevici 60
Tel: + (373 22) 57 75 68, Tel: + (373 22) 57 75 66

www.usm.md