Cei 224 de cetățeni străini, care și-au făcut studiile la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în limba engleză, au depus astăzi jurământul de medic. Ceremonia festivă s-a desfășurat la Teatrul Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” și a întrunit reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova, administrația USMF „Nicolae Testemițanu”, decani, prodecani, profesori, șefi de subdiviziuni universitare, studenți, părinți și alți invitați.

„Sunteți minunați și sunt mândru de voi”, le-a spus absolvenților Mihail Gavriliuc, prorector pentru relații internaționale, care i-a încurajat în drumul lor profesional de mai departe. „Cariera pe care ați ales-o în medicină, stomatologie, farmacie – reprezintă domenii captivante. Acum 31 de ani eram, ca și voi, plin de speranțe și până acum nu am pierdut acest sentiment. Nu am fost niciodată dezamăgit de profesia mea”. Prorectorul a venit în adresa tinerilor doctori cu cuvinte de apreciere pentru că au avut de parcurs o cale lungă până aici și, într-un final, au reușit să devină medici specialiști.

DSC_1772Cu un mesaj de felicitare a venit și Liliana Iașan, viceministrul sănătății, care le-a dorit absolvenților internaționali să fie optimiști și să fie aproape de pacienți. „Prin rostirea acestui jurământ intrați în familia noastră numeroasă a comunității medicale și vă asumați responsabilitatea respectării principiilor eticii profesionale și morale. Medicina nu este o profesie asemănătoare cu altele, ci reprezintă o artă, o legătură sacră și o vocație”, a mai menționat viceministrul.

După cum a remarcat un părinte, prin absolvirea USMF „Nicolae Testemițanu” acești tineri împlinesc un vis al întregii familii și i-a îndemnat să-și iubească profesia. „Nu veți uita niciodată acest oraș, această Universitate”, a subliniat tatăl, care a absolvit, la rândul său, o universitate de medicină din Germania.

DSC_1849„Peste ani vom uita stresul de la examene, diminețile matinale și nopțile târzii, dar nu vom uita niciodată profesorii noștri pentru bunăvoința, ghidarea și exemplul pe care ni l-au dat zi de zi”, a menționat Barbara Jowana, cea mai bună studentă a promoției 2016. Un alt absolvent, Mansour Ahmad a menționat că „Acum 6 ani am venit la această Universitate ca niște străini, iar astăzi plecăm ca membri ai familiei”.

„Am venit în Moldova din diferite părți ale lumii, eram diferiți, iar Moldova ne-a oferit ocazia să devenim egali – indiferent de naționalitate, religie sau statut social”, a menționat o absolventă, exprimându-și recunoștința și aducând mulțumiri corpului profesoral-didactic al Universității și, în special, rectorului Ion Ababii, pentru munca titanică depusă în formarea lor ca medici specialiști și suportul oferit pe parcursul anilor de studii.

DSC_1691Mircea Bețiu, decanul Facultății de Medicină nr. 2, a menționat că, din 1994, facultatea pe care o conduce a înregistrat peste 2400 de absolvenți, originari din 37 de țări. „Începeți călătoria aici, la USMF Nicolae Testemițanu”, a subliniat decanul, care i-a îndemnat să fie mândri de realizările și rezultatele obținute. Îndemnul final a fost: „Susțineți, tratați și instruiți pacienții și comunitatea Dumneavoastră”.

Pentru absolvenții internaționali astăzi a răsunat ultimul sunet de clopoțel și, tradițional, aceștia au înmânat studenților din anul I flacăra cunoștințelor, ultimii luându-și angajamentul să o păstreze cu sfințenie și devotament. Tinerii medici și-au felicitat profesorii au depus flori la bustul lui Nicolae Testemițanu din curtea Blocului didactic central.

http://usmf.md/news/absolventii-internationali-ai-usmf-nicolae-testemitanu-au-depus-juramantul-de-medic/