23 Dec

Un număr de 50 de studenți de la opt instituții de învățămînt din țară au fost distinşi astăzi  cu diplome de onoare în cadrul proiectului “Burse pentru viitorul tău”, ediția 2014. Ei vor beneficia şi de o bursă anuală în valoare de 6000 de lei, relatează MOLDPRES.

La concurs au participat 126 de studenți de la anul I de studiu, secția zi, de la 13 instituții de învățămînt superior. În urma evaluării dosarelor depuse, Comisia de experți independenți a selectat cîștigătorii.

Prezent la ceremonia de decernare, viceministrul în exerciţiu al Educației, Igor Grosu, a declarat că “activitatea de astăzi vine să motiveze tinerii care demonstrează performanțe academice și dau dovadă de o prestație civică activă”.

“Datorită acestui program, noi facilităm procesul de studii pentru un grup de tineri cu o condiție socială mai dificilă, care, sperăm, vor valorifica suportul oferit, transformîndu-l în performanțe academice”, a menţionat directorul Centrului de Informații Universitare (CIU), Angela Mușet.

Proiectul “Burse pentru viitorul tău” reprezintă o continuare a programului “Burse suplimentare pentru tinerii din familii dezavantajate”, care a fost realizat pe parcursul a trei ediții. Concursul este organizat de către o bancă comercială în parteneriat cu Ministerul Educației şi cel al Muncii, Protecției Sociale și Familiei.

burse CIU