19 Mar

Absolvenţii universităților din Republica Moldova pot aplica la un program de burse oferit de Bundestagul German pentru o perioadă de cinci luni.

Beneficiarii programului vor putea activa în cadrul biroului unui deputat german. În rezultat, aceștia vor cunoaște sistemul parlamentar german, procesele decizionale precum şi vor putea acumula experienţă practică privind activitatea parlamentară, noteaza Jurnal.md.

Programul durează de la 1 martie până la 31 iulie 2014. Participanţii vor primi o bursă lunară în valoare de 450 de Euro. Totodată, vor fi preluate şi costurile de călătorie şi asigurare şi va fi oferită cazare gratuită.

La program vor putea aplica persoanele născute după 1 martie 1984, care au cunoştinţe foarte bune de limbă germană. Dosarul complet urmează a fi expediat până la 30 iunie 2013.

Informaţii detaliate despre programul de burse puteți obține de la Ambasada Germaniei la Chișinău la numărul de telefon 20-06-00.