15 Jul

Cuvintele ‘Te iubesc’ valoreaza 187.908 euro, potrivit unei carti care doreste crearea unui nou sistem de valori. ‘You Are Really Rich, You Just Don’t Know It Yet’ (Sunteti foarte bogati, doar ca inca nu stiti acest lucru), este o carte scrisa de britanicii Steve Henry si David Alberts, care doresc sa demonstreze ca banii nu sunt totul in viata.


Potrivit acestora, valoarea unei relatii stabile este de 178.049 euro, in timp ce iesirile in oras cu prietenii au o valoare de 72.733 euro.
‘Cartea este despre un nou sistem de valori, o alternativa la sistemul financiar absolut. Acum, in contextul crizei financiare, oamenii exploreaza noi moduri de viata si cauta ceva care sa inlocuiasca banii, ca si criteriu general de valori’, a declarat Steve Henry, care in trecut a lucrat in domeniul publicitar.
O mare parte a cartii – noteaza ziarul Daily Telegraph – a fost bazata pe un studiu realizat de compania Brainjuicer, care a chestionat peste 1.000 de oameni, in privinta lucrurilor care ii fac fericiti.
Acestia au fost rugati sa evalueze 50 evenimente si experiente de viata diferite si sa le compare cu bucuria resimtita in urma unui castig la loterie.
O stare buna de sanatate s-a dovedit a fi cea mai de pret posesiune, cu o valoare de 207.088 de euro.
AGERPRES

Leave a Comment