02 Jul

Şcolile profesionale şi colegiile au dat startul perioadei de admitere. Începând cu 2 iulie şi până pe 31 iulie absolvenţii de gimnazii, şcoli medii de cultură generală şi licee îşi pot prezenta dosarele la comisiile de admitere.

Deşi data la care este depus dosarul nu influenţează rezultatele concursului, candidaţii spun că au venit din prima zi pentru că au sperat că nu va fi foarte multă lume, dar şi pentru a scăpa de o grijă. Alţii au spus că e început de săptămână şi au mai mult timp liber.

Susţinuţi de părinti, rude şi prieteni, proaspeţii absolvenţi de gimnazii şi licee au analizat ofertele. Mulţi au venit hotărâţi în ceea ce priveşte specialitatea pentru care optează. „Am ales Colegiul de Medicină ca să fac a doua facultate. Activez acum în calitate de consultant în farmacie şi de aceea am ales specialitatea laborant farmacist”, a menţionat o candidată, Silvia Sava citată de Info-Prim Neo.

Preşedintele Comisiei de Admitere a Colegiului Naţional de Medicină şi Farmacie, Ala Manolache, a declarat pentru Info-Prim Neo că anul acesta este planificată înmatricularea a 500 de elevi. „Noi lucrăm în baza aceluiaşi regulament din 2010, cu aceleaşi cerinţe şi cu un număr constat de locuri. În bază de gimnaziu vom accepta la studii doar 150 de elevi. Prioritate li se oferă absolvenţilor şcolilor medii de cultură generală, liceelor şi instituţiilor de învăţământ secundar profesional”, a menţionat Ala Manolache.

La Colegiul de Construcţii din Chişinău a fost mai puţină aglomeraţie. Preşedintele comisiei de admitere, Valeriu Pelivan, a declarat pentru Info-Prim Neo că pentru anul de studii 2012-2013 au fost repartizate 360 de locuri cu finanţare bugetară şi 170 cu finanţare prin contract, pentru 7 specialităţi în domeniul construcţiei. Taxa de studii este de 5950 de lei. Prioritate la admitere au candidaţii cu studii gimnaziale, care vor studia la colegiu timp de 4 ani.

Până la amiază la Colegiul de Construcţii au fost depuse 15 cereri de înmatriculare, iar la Colegiul Naţional de Medicină şi Farmacie au fost înregistraţi 58 de candidaţi. Planul de admitere în instituţiile de învăţământ mediu de specialitate (colegii) prevede în acest an 11117 de locuri, dintre care 5386 locuri cu finanţare bugetară şi 5731 pe bază de contract. În baza studiilor gimnaziale cu finanţare bugetară cota-parte de admitere constituie 4415 (78%) de locuri, iar în baza studiilor liceale şi şcolii medii de cultură generală – 971 ( 22%) locuri. Pentru colegiile din subordinea Ministerului Educaţiei s-au planificat 3460 de locuri cu finanţare bugetară (cu 23 de locuri mai mult faţă de 2011) şi 2735 în bază de contract. Admiterea în anul 2012 se va efectua la 79 de specialităţi. Rezultatele admiterii vor fi anunţate la 3 august. În caz de neacoperire a locurilor propuse se va desfăşura concursul repetat în perioada 4-8 august 2012.

[haiku url=”http://www.admiterea.md/wp-content/uploads/2012/05/Admiterea_new.mp3″ title=”Title of audio file”]

Leave a Comment