Ca în fiecare an, tinerii din Republica Moldova doritori să-și urmeze studiile superioare în Franța în primul an universitar de Licență sau PACES (primul an comun de studii în domeniul sănătății) au depus dosarele DAP (Cerere de Admitere Prealabilă) înainte de data limită (22 ianuarie 2018) la sediul Spațiului Campus France Moldavie.

AU FOST DEPUSE PESTE 100 DE DOSARE

Și în acest an, peste o sută de tineri din Republica Moldova au depus dosarul alb sau/și galben la Spațiul Campus France pentru anul universitar 2018-2019, demonstrând interesul ridicat al Republicii Moldova față de învățământul superior în Franța.

S-au prezentat tineri de diferite niveluri și domenii: fie elevi în ultimul an de liceu sau studenți deja, de la Chișinău sau din alte localități, din orașe sau sate, din cele 8 licee bilingve francofone din țară, toți candidații care au postulat s-au arătat a fi serioși și motivați în depunerea dosarelor DAP.

Calitatea dosarelor recepționate de corespondenta Campus France demonstrează un nivel foarte bun al candidaților, nu doar în ceea ce ține de cunoașterea limbii franceze, dar și un excelent parcurs școlar și chiar universitar.

FRANȚA : O DESTINAȚIE PRIVILEGIATĂ PENTRU STUDIILE SUPERIOARE

Cu 813 studenți înscriși în 2016, Franța este a 4-a țară gazdă a tinerilor studenți din Republica Moldova la nivel internațional, după România, Rusia și Italia. De asemenea, trebuie să menționăm că această cifră este cu siguranță mult mai mică decât cea reală, dat fiind faptul că mulți tineri posedă cetățenia română și se înscriu la studii în Franța în baza acesteia.

Dinamismul și mobilitatea spre Franța continuă să se explice și prin importanța predării limbii franceze în sistemul școlar moldovenesc, prin prezența Alianței Franceze în țară și calitatea ofertei de pregătire pentru susținerea examenelor oficiale obligatorii de franceză, dinamismul francofoniei în țară, costul foarte lejer al studiilor în Franța în raport cu țările europene sau Statele-Unite și ajutoarele posibile, cât și prin calitatea studiilor recunoscută la nivel mondial.

Interesul tinerilor din Republica Moldova pentru studiile în Franța reflectă tendința generală pe plan internațional în timp ce imaginea Statelor-Unite și a Regatului Unit este în declin.

Franța este de fapt, în 2017, a 4-a țară gazdă din lume pentru studenții care urmează studii superioare în străinătate. Peste 270 000 de studenți străini, sau aproximativ 12% din populația studențească, au urmat studii superioare în Franța confirmând atractivitatea sistemul de învățământ francez.

Ultimul barometru Campus France/Sofres Kantar 2017 a confirmat această atractivitate. 

Printre studenții veniți din 161 de țări interogate, 93 % din studenții străini în Franța se arată satisfăcuți de sejurul lor, 88 % apreciind « valoarea diplomelor și calitatea studiilor oferite » și 92 % recomandând Franța drept destinație de studii. Actualmente rata de satisfacție se ridică de la unu până la trei puncte față de nivelul deja ridicat al anchetelor anterioare.

CONSILIEREA CONTINUĂ ÎN CADRUL CAMPUS FRANCE MOLDAVIE

Pentru studenții din Republica Moldova care posedă și o altă cetățenie europeană, în special cea românească, care nu au candidat în primul an universitar de Licență sau PACES (primul an comun de studii în domeniul sănătății) prin intermediul procedurii DAP, sau cei care doresc să urmeze studii superioare în Franța într-o filieră non-universitară (B.T.S., Cursuri de pregătire pentru Marile Școli, etc.) sau într-o filieră universitară selectivă (I.U.T., D.E.U.S.T., D.U.), noua procedură Parcoursup care înlocuiește Admiterea Post-Bac (A.P.B.) este deschisă până la 13 martie 2018.

Pentru studenții care se înscriu în anul doi sau trei de Licență, Master sau Doctorat, nu există o procedură specială. Este necesar să contactați direct instituția sau instituțiile de învățământ superior alese pentru a face o cerere de înscriere.

Puteți consulta catalogul Campus France pentru a obține coordonatele instituțiilor alese de Dvs. Pentru a vă mări șansele de succes, este necesar să depuneți cereri la cel puțin trei instituții diferite. Răspunsurile sunt expediate în perioada 15 iunie- 15 septembrie pentru a începe cursul în octombrie.

Pentru mai multe informații despre studiile superioare în Franța sau despre diferite proceduri necesare să le urmați contactați :

  • Lucile BARDIN
  • De luni până vineri, cu programare prealabilă/li>
  • + 373 22 23 45 10