Fiecare al treilea test de bacalaureat contestat de absolvenții liceelor din Moldova a fost modificat, arată rezultatele Comisiei de Evaluare și Examinare, făcute publice astăzi dimineață. Altfel spus, din cele 21009 lucrări, 64,89 % au rămas cu aceleași note.
Această cifră constituie în jur de 16 la sută din numărul total de lucrări și 35 la sută din numărul total de candidați. Potrivit membrilor comisiei de evaluare, 7% din contestațiile depuse fac parte din totalul notelor negative.
Mihai Șleahtițchi, ministrul Educației, a mai precizat că activitatea comisiilor de contestare a fost organizată într-un centru unic, cu monitorizarea video a comisiilor şi cu instalarea aparatajului de bruiere a legăturii telefonice, în scopul asigurării transparenţei şi obiectivităţii evaluative.
În același timp, ministrul a mai spus că în 14 centre de BAC din țară au fost identificate derogări de la organizarea procedurii de contestare a lucrărilor.