Științele educației, ingineria, tehnologiile informației și medicina sunt domeniile prioritare pentru stat. Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării spun că țara are nevoie de specialiști în aceste domenii, din acest motiv Guvernul va finanța din bugetul de stat, prioritar, pregătirea studenților care aleg aceste facultăți.
Rectorul Universității Tehnice din Moldova spune că, deși instituția a fost reorganizată prin absorbția Universității Agrare, domeniile agronomiei și științelor veterinare sunt în continuare ignorate de candidații la admitere, notează IPN.
Ieri au fost publicate rezultatele finale din cadrul sesiunii suplimentare a examenului național de bacalaureat. Rata totală de promovare a examenului național de bacalaureat în sesiunea 2022 fiind de 72,71%. În acest context, instituțiile de învățământ superior din țară deja și-au lansat ofertele pentru absolvenți. Ministerul Educației spune că Guvernul încurajează, prin achitarea studiilor din bugetul de stat, pregătirea specialiștilor în domenii mai puțin populare în rândul tinerilor.
„Avem 8732 de locuri pentru ciclul I – licență și pentru ciclul II – masterat. În acest an avem domenii prioritare, e vorba de științele educației, 26% din numărul total de locuri sunt repartizate acestui domeniu. După care urmează domeniul ingineriei și arhitecturii, este un domeniul foarte necesar țării noastre, economiei. Pentru acest domeniu sunt repartizate 21% din totalul de locuri. La fel, e vorba de domeniul tehnologii informaționale și comunicațiilor și domeniul medicinei. Pentru aceste domenii sunt alocate câte 11% din numărul total de locuri. Cam aceasta este necesitatea țării”, a spus secretarul de stat al ministerului educației și cercetării, Adriana Cazacu, în cadrul emisiunii „Obiectiv Comun” de la TVR Moldova.
Rectorul Universității Tehnice a Moldovei, instituție reorganizată din absorbția Universității Agrare și a mai multor Institute de Cercetare, spune că numărul doritorilor de a-și face studiile la UTM a crescut față de anul trecut. Totuși, există domenii care nu se bucură de popularitate în rândul tinerilor, spune Viorel Bostan.
„Marea parte a locurilor finanțate din bugetul de stat în domeniul științelor inginerești, tehnologii de fabricație, arhitectură, construcții, TIC sunt la UTM. În total, Universitatea Tehnică are peste 2200 locuri la licență și master cu finanțare din bugetul de stat. Locurile bugetare, anual, sunt scoase la concurs. Adică, chiar dacă în anul întâi nu prinzi un loc bugetar, ai mari șanse ca în următorii ani, dacă ai rezultate bune la studii, să obții un loc finanțat de stat. În acest an avem o îmbunătățire cu 10% a dinamicii depunerii actelor. Avem deja peste 2000 de cereri depuse la studii la zi și peste 500 de cereri la masterat. Avem programe mai solicitate, dar avem și programe mai puțin solicitate, dar extrem de importante. Toată lumea vrea să devină programator, dar domeniul tehnologiilor și comunicațiilor are nevoie și de electroniști, automatiști. Mai puțin solicitate sunt științele din domeniul agronomiei sau a științelor veterinare”, a spus rectorul UTM, Viorel Bostan.
În contextul admiterii 2022, Ministerul Educației și Cercetării a recomandat următoarele termene pentru toate universitățile:
– depunerea dosarului de concurs: 25 iulie – 2 august 2022
– anunțarea rezultatelor intermediare: 3 august 2022
– depunerea documentelor în original la instituția aleasă: 4- 6 august 2022 (conform unui orar stabilit de instituție)
– anunțarea rezultatelor finale: 8 august 2022