Absolvenții claselor liceale pot depune, începând de luni, dosarele la universitățile din țară. În acest an, din cauza pandemiei de COVID, admiterea se va petrece, preponderent, în format online.

Instituțiile de învățământ superior vor permite, însă, celor care nu pot depune dosarele online să o facă cu prezență fizică, dar vor implica un număr mic de cadre universitare decât de obicei. La fel ca în anii precedenți, candidații pot să aplice concomitent la mai multe specialităţi, însă, la final, vor trebui să aleagă doar una, transmite Publika.md.

Pentru noul an de studii, Guvernul a aprobat 8.670 de locuri bugetare. În contextul unei lipse acute de lucrători medicali, executivul a decis să fie oferite suplimentar încă 15 locuri bugetare pentru specialităţile din acest domeniu.

Admiterea la universitățile din țară va avea loc până în data de 30 iulie, iar rezultatele finale vor fi anunţate până în 12 august. În cazul neacoperirii locurilor bugetare, instituțiile de învățământ superior vor stabili sesiuni suplimentare în perioada 13-26 august.

În Republica Moldova sunt 27 de universităţi, dintre care 17 sunt de stat.