În cadrul Programului Erasmus+ al Comisiei Europene a fost lansat un apel pentru burse la Universitatea Chester din Marea Britanie. Proiectul oferă burse de studii pentru studenți și rezidenți, cu o durată de 10 luni, în care frecventează câte două module per semestru; precum și pentru cadre didactice și personal administrativ – pentru o perioadă de 15 zile (+ 2 zile pentru deplasare). Mobilitățile vor fi implementate în anul academic 2016-2017.

Cheltuielile sunt achitate integral din contul programului, inclusiv bursa în valoare de 8500 de euro pentru studenți și rezidenți pentru întreaga perioadă și de 2576 de euro pentru personal.

Pentru a aplica, doritorii trebuie să completeze formularul proiectului sau să selecteze modulele la următorul link: http://www.chester.ac.uk/node/34420.

Ulterior, vor fi expediate prin e-mail la adresa InterMed@chester.ac.uk, următoarele documente:

  • Copie a certificatului IELTS (sau un alt certificat de limbă engleză care demonstrează că nivelul cunoașterii limbii nu este mai mic de C1 conform CEFRL);

  • Scrisoare de motivare;

  • Copie a diplomelor pe care le deține și a suplimentelor cu notele pe anii de studii (pentru studenți);

  • Scrisoare de recomandare semnată de decanul facultății;

  • Certificat care să confirme statutul de student/rezident/angajat al USMF „Nicolae Testemițanu”;

  • Copie a pașaportului.

Personalul academic și cel administrativ vor prezenta un plan al activității (în formă liberă), pe care preconizează să-l realizeze la universitatea gazdă, care va include obiectivele și rezultatele vizitei.

NOTĂ: Toate documentele trebuie să fie prezentate în limba engleză.

Termenul limită de aplicare este 15 iunie 2016.

Acest proiect de mobilitate academică este deschis în baza parteneriatului dintre Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova și Universitatea Chester din Marea Britanie.