Absolvenții de liceu, care nu vor reuşi să prindă un loc la buget la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, vor trebui să scoată sume exorbitante pentru a studia în bază de contract. Instituţia de învăţământ superior are cele mai mari taxe de studii din ţară, anunță Publika.

Astfel, la specialitatea Canto academic, contractul pentru un an constituie 35.950 de lei.

Locul doi este ocupat de Facultățile de Optometrie şi Tehnologia Radiologică de la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu”, taxa anuală constituie 32.200 de lei.

Următoarea în clasament este specialitatea Design Interior de la Universitatea Tehnică, unde studenţii vor trebui să scoată 11 mii de lei pe an.

Şi studiile la Universitatea de Stat din Moldova sunt destul de costisitoare. Astfel, cei care vor opta pentru Facultatea de Drept de la USM vor achita anual 10000 de lei.

La ASEM, cel mai scump contract pentru un an de studii de licenţă este de 8600 de lei. Această sumă se referă la mai multe specialităţi, între care Servicii Hoteliere, Turism şi Agrement, precum şi Economie Mondială şi Relații Economice Internaţionale.

Iar la Universitatea Agrară, cel mai scump contract de studii, de 7300 de lei, este la Drept.

Încheie topul Universitatea Pedagogică “Ion Creangă”, unde persoanele care vor alege Facultatea Limbi şi Literaturi Străine vor trebui să scoată din buzunare câte 6000 de lei.