Începând de astăzi, studenții care urmează să se înscrie în instituțiile de învățământ profesional tehnic și superior nu vor mai fi obligați să prezinte certificatul de sănătate (de obicei forma 086e), care până acum era indispensabilă pentru admiterea la studii.

Un ordin comun în acest sens a fost semnat de miniștrii Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, și Educației, Culturii și Cercetării, transmite Știri.md.

„Fiecare absolvent are dreptul prin constituție la studii, or, aceasta, nu depinde de starea lui de sănătate. Și noi suntem obligați să-i asigurăm acest drept nelimitat fără nicio condiționalitate.

De asemenea trebuie asigurată respectarea dreptului la confidențialitatea și protecția datelor cu caracter personal, astăzi forma 086/e fiind pestriță cu date despre starea sănătății tinerilor.

În același timp, ne-am propus să reducem povara pe instituțiile medicale care, pe lângă fluxul de pacienți, sunt nevoite să facă față numărului mare de solicitanți de certificate”, a scris pe pagina sa de Facebook, ministrul Sănătății, Ala Nemerenco.

Menționăm că certificatele de sănătate vor fi necesare în continuare doar la specialitățile care necesită condiții fizice speciale – militari, sportivi, polițiști, pompieri.