Camera Deputatilor a adoptat, marti, cu unanimitate de voturi, proiectul de lege care prevede ca elevii vor beneficia de fruncte proaspete in scoli, actul normativ urmand sa mearga la presedintele Klaus Iohannis, spre promulgare.

Camera a adoptat proiectul de lege pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr.13/2017 privind aprobarea participarii Romaniei la Programul pentru scoli al UE.

Proiectul asigura aplicarea eficienta a masurilor coerente in ceea ce priveste acordarea de ajutoare din partea UE pentru furnizarea si distributia de fructe si legume proaspete, in special banane, de fructe si legume prelucrate destinate copiilor din cadrul programului de incurajare a consumului de fructe si legume in scoli.

Autoritatile competente la nivel local pentru aplicarea programului sunt Consiliul Judetean si/sau Consiliul Local, care sunt obligate sa colaboreze si sa-si distribuie responsabilitatile inainte de demararea programului.

Deputatul Tudor Ciuhodaru a precizat ca, prin aceasta lege, toti prescolarii si scolarii vor beneficia de pachet alimentar complet – lapte si corn, fructe si legume proaspete, masa calda.

El a spus ca pe termen mediu si lung se spera la o scadere a bolilor conditionate alimentar, in conditiile in care aproape 30% dintre copii sunt supraponderali sau obezi si ca, totodata, sunt incurajate productia si consumul de produse alimentare autohtone, scrie portalinvatamant.ro.

Deocamdata, insa, programul “Masa calda” se desfasoara doar in doar 50 de scoli, asa cum arata datele de la inceputul lunii decembrie 2017. Cele 50 de scoli au fost selectate astfel incat fiecare judet sa aiba cel putin o unitate de invatamant inclusa in proiect si, totodata, sa fie reprezentative din punct de vedere al problemei semnalate (medii geografice izolate sau greu accesibile, medii sociale defavorizate). De asemenea, cele mai multe scoli nu dispun de cantina, ceea ce va face programul si mai greu de implementat.