Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF) și-a ales, pe data de 2 octombrie, un nou rector pentru următorii cinci ani. E nou, pentru că în fruntea instituției a venit un alt om, decât cel care a condus instituția un sfert de secol, chiar dacă și pe vremea lui au avut loc alegeri la fiecare cinci ani.

Dintre cei 7 candidați înscriși în cursă cele mai multe voturi (62%) le-a acumulat Emil Ceban, de specialitate urolog-androlog, șeful Catedrei de urologie și nefrologie chirurgicală, președinte al Comisiei de atestare a medicilor urologi, nefrologi și andrologi la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. A avut cel mai extins plan de dezvoltare instituțională, aproximativ 10 pagini. Noul rector crede însă că ceea ce l-a favorizat în această cursă este faptul că „a crescut în universitate” și-l cunoaște aproape fiecare angajat. Și conjunctura politică din țară a fost favorabilă, unii au plecat, iar noii veniți nu au reușit să influențeze lucrurile. Asta, chiar dacă concursul pentru funcția de rector nu ar trebui să aibă vreo legătură cu politicul. Am încercat să aflăm de la el dacă și-a dorit această funcție, ce viziuni de dezvoltare a Universității are, pe ce lucruri își va concentra atenția, care este relația cu fostul rector, Ion Ababii, cum vede rezolvarea problemei rezidenților privind repartizarea obligatorie în raioane, de ce este nevoie pentru a crea un Spital Universitar, etc. Răspunsurile le găsiți în interviu.

Eu am crescut în această universitate, am trecut prin toate etapele creșterii profesionale și practic prin toate funcțiile. Credeam că știu tot. De fapt, am înțeles că multe lucruri nu le cunosc. Sunt niște subtilități pe care le cunoaște doar rectorul. Adică le cunoști doar atunci când ajungi rector. Vă dau exemplul studenților străini, care învață la noi la medicină. De problemele lor se ocupă prorectorul, decanii. Noi, ceilalți, care nu avem tangențe cu ei, cunoșteam lucrurile superficial. Este un mecanism complicat, creat ani de zile și depinde de țara lor de origine, numărul studenților care vin de-acolo, etc. Toate aceste lucruri s-au schimbat pe parcursul a 20 de ani. Au fost prioritare unele țări, apoi altele. Amintiți-vă de scandalul în care am fost atrași cu studenții din Israel. Noi din acest an nu mai admitem studenți din această țară, iar celor care își fac deja studiile aici, trebuie să le oferim o garanție că diplomele lor vor fi recunoscute.

Dacă tot ați început să vorbiți despre studenții străini, acum la ce țări vă orientați?

Ponderea cea mai mare sunt, totuși, studenții din Israel, dar cei care învață deja sunt la anul 2-6.

Nu mai luați din cauza acelui scandal din vară?

Da. A fost o decizie de ambele părți. Cred că noi am fost victimele dezinformării și astfel s-a ajuns la acel scandal. De fapt, noi am început să exmatriculăm studenții cu mai mult de 5 restanțe, iar unii dintre ei, după ce nu au mai putut învăța aici, au ajuns în țări din CSI, unde nivelul de pregătire este mult mai slab și au prezentat diplome de la ei. Pentru faptele studenților exmatriculați, noi ca instituție, nu mai putem răspunde.

Și ceilalți studenți străini de unde sunt?

Sunt urmați, ca număr, de studenții din India. Sunt mai disciplinați la studii, mai cuminți, știu mai bine engleza. Însă din păcate contractele pentru ei sunt mai mici, pentru că sunt și mai săraci. În general, trebuie să le cunoști specificul, să le studiezi cultura, obiceiurile de viață, de trai. Noi, ca instituție de învățământ, a trebuit să ne adaptăm și să le creăm condiții în așa fel, încât să se simtă confortabil. De exemplu, la ei în țară e cald, deci au frică de timpul rece. De asta în timpul rece stau mai mult în încăperi, cu geamurile închise.
Sau, de exemplu, unii nu sunt imunizați împotriva unor patologii infecțioase, pentru care se face vaccin la noi în țară și toți odată pot face o varicelă. Sunt lucruri aparent mărunte, dar care sunt foarte importante și necesită cheltuieli suplimentare. Noi îi obligăm să treacă controale medicale, să aibă asigurare medicală.

Dacă ne referim la studenții americani, care învață la noi stomatologie, ei cer condiții de studii și de muncă identice cu cele din țara lor. Și ei nu cer doar pentru ei, ci și pentru studenții moldoveni.

Detalii pe sanatateinfo.md