Examenele naționale de Bacalaureat au fost susținute anul acesta de 16.213 candidați.
Potrivit Ministerului Educației, circa 33% dintre tinerii care au participat la această sesiune au promovat examenul.
Astfel, 1.038 de candidați au obținut diplomele de Bacalaureat.
Din cei 16.213 candidați, 10.914 au fost candidați din licee, 4.601 candidați din colegii, 187 de candidați din universități, 342 de candidați care s-au înscris în regim extern și 169 de restanțieri din sesiunile anterioare.
Urmare a desfășurării sesiunii de bază și a celei suplimentare din cadrul examenului național de Bacalaureat, rata de promovare a absolvenților din licee este de 93,98%, care este aproximativ aceeași comparativ cu sesiunea 2019. Astfel, din cei 10.914 liceeni, 10.258 au promovat examenul național de Bacalaureat.
Mai mult de jumătate dintre candidații din colegii și centre de excelență au promovat examenul național de Bacalaureat. Astfel, din cei 4.601 candidați admiși la sesiune, 2.357 au promovat examenul, rata de promovare a absolvenților din colegii și centre de excelență fiind de 51,22%.
Din cei 187 de candidați înscriși din universități, 118 au promovat examenul național de Bacalaureat, ceea ce reprezintă 63,1%.
Rata de promovare a candidaților care s-au înscris în regim extern este de 35,38%. Astfel, din cei 342 de candidați, 121 au promovat examenul național de Bacalaureat.
Din cei 169 de restanțieri înscriși din sesiunile anterioare, 26 de candidați au promovat examenul, ceea ce constituie 15,38%.
Rata totală de promovare a examenului național de Bacalaureat a crescut cu 2,45 puncte procentuale față de anul 2019 și constituie 79,44%. Este în creștere și media obținută de absolvenți, iar pentru candidații din licee media mediilor la examenul național de Bacalaureat este 7,19, comparativ cu 7,04 în 2019.
Menționăm că în cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea 2021, a fost eliminat din examen 1 candidat.