Săptămâna trecută, Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova (USM) a fost împânzită cu afişe care invitau studenţii şi profesorii să se prezinte sâmbătă la Palatul Naţional. Acolo urma să fie marcată aniversarea a 50-a de la fondarea facultăţii şi Ziua juristului. La eveniment au fost prezenţi nu doar cei din generaţia de azi, dar şi absolvenţi din toate vremurile, iar şefii de grupă actuali au avut ocazia unică să-l vadă în carne şi oase pe şeful de grupă al primei promoţii a facultăţii.
Cu un cuvânt de felicitare au venit şi reprezentanţi ai organelor de conducere a RM – bineînţeles, jurişti cu toţii. Absolvent şi el al Facultăţii de Drept, preşedintele interimar Mihai Ghimpu a profitat de ocazie pentru a decora o parte dintre profesorii de la Drept cu distincţii de stat. Şi ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase (evident, jurist de profesie), şi-a exprimat încrederea în noile generaţii de tineri conştienţi, absolvenţi sau studenţi ai facultăţii. În cei 50 de ani de existenţă, s-au perindat mai mulţi decani la Drept, dar unul dintre cei mai longevivi (ales în 2002 şi reales în 2007) este dr. habilitat Gheorghe Avornic, onorat la manifestarea de sâmbătă cu Ordinul „Gloria Muncii”. Avornic s-a declarat încrezător în potenţialul intelectual al tinerilor şi a spus că aşteaptă ca aceştia „să facă dreptate în ţară”.
Facultatea de Drept este una din primele facultăţi ale USM, fiind creată la 1 octombrie 1959. Deşi, în primii ani de activitate, aceasta era formată dintr-o grupă academică de numai 23 de studenţi, de-a lungul timpului facultatea a devenit unul dintre cele mai populare centre de educaţie şi cercetare din republică. În prezent, aici activează 162 de cadre didactice titulare. Dintre acestea, opt deţin titlul ştiinţific de doctor habilitat, 67 sunt doctori în drept, iar 72 – magiştri în drept.
Festivitatea a fost şi un prilej de reîntâlnire între absolvenţii instituţiei – judecători, avocaţi, membri ai conducerii ţării, reprezentanţi ai societăţii civile, de toate viziunile şi opiniile posibile – care au profitat de prilej pentru a schimba o vorbă şi a-şi aminti de anii de studenţie. La aceasta a contribuit şi masa de sărbătoare, încărcată cu bunătăţi, la care au fost invitaţi toţi participanţii la festivitate.