ADMITERE // Facultatea de Istorie era furnizor al tuturor cadrelor de conducere din ţară
În timp ce absolvenţii liceelor fac coadă să depună actele la facultăţile de Drept, Economie, Medicină, la facultăţile de Fizică, Matematică, Chimie, Biologie, Litere, locurile cu finanţare de la buget nu sunt acoperite. Potrivit Ministerului Educaţiei (ME), anul trecut, 400 de locuri oferite de stat pentru aceste facultăţi nu au fost ocupate.
A treia zi de admitere la Universitatea de Stat din Moldova (USM), sute de absolvenţi au făcut coadă la Comisia de admitere pentru a depune actele. Întrebaţi care sunt opţiunile, aceştia au răspuns că vor să fie jurişti, economişti, jurnalişti şi doar o singură persoană ne-a spus că va depune actele la Facultatea de Litere. „Nu voi avea bani ca să achit studiile la Facultatea de Limbi Străine, de aceea voi candida pentru bursă la specialitatea limba şi literatura română”, ne spune Angela, o tânără din Donduşeni, pe care am întâlnit-o miercuri pe scările USM.
Aceasta a menţionat că nu este sigură că va lucra ca profesoară după absolvire. „Dacă vor majora salariile profesorilor, s-ar putea să rămân în domeniul pedagogiei, dacă nu, îmi voi căuta altceva”, comunică aceasta.
Facultăţile de Fizică, Biologie, Chimie, fără studenţi
„Ca şi în anii precedenţi, sunt solicitate facultăţile de Drept, Ştiinţe Economice, însă anul acesta Ştiinţele Economice ar putea devansa Dreptul”, a declarat pentru JURNAL Claudia Cemârtan, secretarul Comisiei de admitere a USM. Aceasta a mai menţionat că Facultatea de jurnalism, cea de Relaţii Internaţionale şi cea de Limbi Străine sunt în topul preferinţelor candidaţilor.
La polul opus se află specialităţi ca fizica teoretică, chimia teoretică, biologia, istoria, literele, la care în ultimii patru–cinci ani a fost înregistrată o scădere numărului studenţi. „Totul derivă de la atitudinea societăţii faţă de aceste specialităţi, precum şi de la salariul pe care îl primesc profesorii”, opinează Cemârtan.
Aceasta a mai declarat că nici absolvenţii şcolilor alolingve nu se înghesuie să-şi depună actele. „Deşi se menţionează că cele 20% de locuri cu finanţare de la buget, destinate absolvenţilor liceelor alolingve, sunt puţine, multe rămân neacoperite”, spune secretarul comisiei.
„Ce să fac eu cu istoria?”
Potrivit lui Cemârtan, Facultatea de istorie era odinioară furnizor al tuturor cadrelor de conducere din ţară, prin cunoştinţă, pregătire. „Am discutat cu un candidat, i-am propus să-şi depună actele la această facultate. Şi tânărul m-a întrebat ce să facă cu Istoria. Dacă va pleca la Drept, va şti legile, cum să le aplice, să le ocolească. Cui îi trebuiesc oameni cinstiţi, unde vedeţi oameni cinstiţi. Şi asta este părerea unui om de 18 ani”, spune cu dezamăgire Claudia Cemârtan.
Secretarul a comunicat că cea mai scumpă facultate din cadrul USM este cea de Drept (9000 de lei), urmată de Ştiinţele Economice (8000 de lei), Limbile Străine (6500 de lei). „Studenţii de la Litere, Istorie şi celelalte facultăţi, mai puţin solicitate, vor scoate din buzunar câte 5500 de lei”, comunică Cemârtan.
460 de locuri bugetare
Două facultăţi, Psihologie şi Psihopedagogie Specială, Pedagogie şi Limbile Străine sunt solicitate anul acesta de candidaţii care se înscriu la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (UPSC). Acestea sunt urmate de Istorie, Limba Română şi Artele Plastice. „Avem 460 de locuri bugetare, mai puţin decât anul trecut”, ne-a comunicat Jeni Nastas, secretar al Comisiei de admitere UPSC.
Potrivit lui Nastas, toate locurile oferite de stat, precum şi cele cu taxă vor fi acoperite. „Experienţa arată că unii absolvenţi se plimbă pe la diferite instituţii ca să decidă unde să depună actele. Spre deosebire de anul trecut, au survenit unele modificări la studiile cu taxă. Cel mai ieftin este la Istorie (3650 de lei), cel mai scump – la Facultatea de Psihologie (5500 de lei)”, spune Jeni Nastas.
Lipsă de cadre
Potrivit Ministerului Educaţiei (ME), în 2010, nu au fost acoperite 403 locuri oferite de stat. „Etapa a doua a sesiunii de admitere a fost anunţată de UTM, USM, Universitatea din Taraclia, Universitatea din Comrat şi universitatea agrară”, a declarat pentru JURNAL Nadejda Velişco, şefa Direcţiei Învăţământ Superior din cadrul ME. Oficialul a mai menţionat că nu s-au ajuns studenţi la specialităţile ştiinţifice fundamentale, cum ar fi biologia, fizica, ecologia, matematica, filologia. „La aceste specialităţi au rămas neacoperite cinci, zece, iar în cazul fizicii, 20 de locuri”, a menţionat Velişco.
Cele mai puţin solicitate facultăţi sunt Tehnologia de operare în transport şi inginerie şi management în construcţii.
Sergiu Andronic, şeful Comisiei de admitere a Universităţii Tehnice din Moldova, ne-a comunicat că Facultatea de Industrie Uşoară şi cea de Inginerie şi Management în Construcţia de Maşini nu sunt în topul solicitărilor absolvenţilor. „Candidaţii selectează greşit specialităţile. La fiecare din aceste facultăţi sunt specialităţi care nu se bucură de succes din cauza că unele sectoare sunt în stagnare. În cazul în care economia R. Moldova se va dezvolta, va fi o lipsă de cadre în aceste domenii”, a comunicat Andronic. Acesta spune că cea mai solicitată facultate este cea de Inginerie Economică şi Business.
Marina Lita, www.jurnal.md