Telefoanele mobile vor fi interzise oficial la şcoală în Franţa, începând din anul şcolar 2018-2019. Ministrul Educaţiei de la Paris a anunţat că se lucrează încă la modalităţile de implementare a măsurii.

Cel mai probabil, vor exista dulapuri încuiate, în care elevii să îşi lase telefoanele când ajung la şcoală. Se vor face excepţii în situaţii de urgenţă sau dacă elevii au nevoie de telefon chiar în procesul educaţional. Regulamentul şcolar francez prevede deja interdicţia de a folosi telefonul în timpul orelor de curs, dar şcolile sunt cele care decid cum aplica regulamentul şi dacă îl aplică, anunta digi24.ro.

Profesorii se plâng că opt din zece copii sunt distraşi de telefoanele mobile la şcoală, iar vârsta lor coboară din ce în ce mai mult.