Majoritatea instituţiilor şcolare din Chişinău şi din republică au nevoie de cadre didactice la disciplinele reale. Despre aceasta a comunicat jurnaliştilor joi, în cadrul unei conferinţe de presă, viceministrul educaţiei şi tineretului, Galina Bulat.

După cum transmite INFOTAG, ea a spus că «în general în republică este nevoie de circa 1,7 mii profesori».

«Ministerul a repartizat doar 1,3 mii de tineri specialişti, însă nu se ştie dacă aceştia vor dori să lucreze în mediul rural», a menţionat Bulat.

Potrivit ei, tinerii specialişti care vor accepta să lucreze la sate vor beneficia de o indemnizaţie unică în sumă de 30 mii lei, care va fi acordată în trei etape timp de trei ani, şi locuinţe gratuite în cadrul programului cu privire la asigurarea cu locuinţe a tinerilor specialişti cu studii superioare.

În aceeaşi ordine de idei, şefa Direcţiei generale Educaţie Tineret şi Sport din cadrul primăriei, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, a spus că toate categoriile de instituţii şcolare din municipiu au nevoie în permanenţă de profesori la disciplinele reale, precum matematica, fizica, chimia, însă şi la discipline ca educaţia tehnologică şi educaţia fizică.

În cadrul conferinţei, atît reprezentanţii Guvernului, cît şi autorităţile capitalei au promis că de la 1 septembrie salariile profesorilor vor fi m majorate pînă la nivelul salariului mediu pe economie. În prima jumătate a anului curent salariul mediu pe economie a constituit 2673 lei, iar al lucrătorilor în învăţămînt – mai puţin de 2 mii lei. INFOTAG

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *