Ea spune că sunt 13 lucruri pe care un om cu adevărat puternic se străduiește să le evite în fiecare zi, în fiecare poveste a sa de viață:
1. Omul puternic mental nu pierde timpul compătimindu-se, plângându-și de milă, văitându-se continuu din cauza împrejurărilor, a contextului nefavorabil, a circumstanțelor neplăcute. El își asumă responsabilitatea pentru acțiunile și rezultatele sale, înțelegând simplu că viața nu e obligatoriu să fie întotdeauna corectă.
În acest fel, omul iese din situațiile dificile mult mai repede și se simte recunoscător pentru lecțiile învățate. Când o întâmplare se termină rău, omul dezvoltat personal trage o concluzie de genul: „Ei, bine… mergem mai departe. Doar nu e un capăt de țară!”.
2.Nu-și cedează puterea personală. Refuză să dea altora puterea de a-l face să se simtă inferior, prost, neajutorat. Omul puternic știe că are putere deplină asupra unei singure persoane pe lumea asta: asupra sa. Și astfel își poate gestiona permanent felul în care acționează și reacționează la ceea ce i se întâmplă.
3. Nu stă ghemuit și temător în fața schimbării. Omul puternic acceptă schimbarea; ba mai mult: o provoacă, așa încât să o poată modela, nuanța după cum îi vine lui bine.
Cea mai mare frică a omului puternic este de a stagna, de a se bloca în obiceiuri care nu-i mai folosesc, de a lăsa viața să treacă pe lângă el, de a se plictisi de tot. Un mediu supus schimbării și chiar incertitudinea pot energiza o persoană puternică mental și pot scoate tot ce e mai bun din ea.
4. Nu își pierde energia cu lucruri pe care nu le poate controla. El nu se plânge de traficul dezastruos sau de alte persoane care fac nu știu ce, fiindcă realizează în mod înțelept că acești factori sunt dincolo de controlul său. Într-o situație dificilă, neplăcută, omul puternic își dă seama că singurul lucru pe care îl poate controla este întotdeauna propriul său răspuns și atitudinea pe care o are, folosindu-se cât mai bine de aceste atribute personale.
5. Nu se preocupă să le facă altora mereu pe plac. Cunoști persoane care caută să facă întruna pe plac celorlalți? Sau, invers, persoane care provoacă neplăceri altora ca o modalitate de a-și consolida propria imagine de putere? Niciuna dintre cele două ipostaze nu ajută în mod real.
Un om puternic mental se străduiește să fie bun, corect și să-i ajute, să-i mulțumească pe alții, după caz, nefiindu-i însă teamă să-și susțină poziția. El este capabil să reziste posibilității ca cineva să se supere din cauza lui și să se strecoare elegant prin situația respectivă. Elegant, nu șmecherește.
6. Nu îi este frică să-și asume riscuri. Nu sare cu capul înainte. Gândește, simte, își ascultă intuiția, evaluează și interpretează cât mai detaliat o situație – avantaje, dezavantaje – și pune în practică scenarii îndrăznețe de a-și face viața mai bună.