maia_sandu1a
Mesajul ministrului Educației, Maia SANDU, la începutul sesiunii de bacalaureat 2014

Educația de calitate este indispensabilă pentru dezvoltarea și valorificarea potențialului fiecărui copil și, în cele din urmă, pentru prosperarea țării în care trăim. Sesiunea de bacalaureat 2014, care începe astăzi, constituie un element important în procesul de îmbunătățire a calității educației. O evaluare corectă și transparentă, care asigură că fiecare elev obține rezultate conform meritelor, le oferă tinerilor șanse egale de a-și alege și construi o carieră profesională și generează schimbări semnificative de atitudine în întreg procesul educațional.

Anume din această convingere, Ministerul Educației continuă reforma examenului de bacalaureat. Vom acționa cu fermitate și consecvență pentru a preveni frauda, a recunoaște meritele și a-i recompensa pe cei care învață.

Împreună ne-am asumat idealul corectitudinii și onestității; a fost un proces dificil, dar, în final, cu participarea fiecăruia dintre noi, am reușit să convingem comunitatea și să găsim aliați de încredere pentru a continua construirea unei societăți bazate pe o ierarhie corectă a valorilor. Elevii, părinții, cadrele didactice și societatea în general au conștientizat că un sistem fraudulos, în care rezultatele examenelor nu mai aveau credibilitate, iar copiii nu mai erau motivați să învețe, este disfuncțional și dăunează tuturor. Deși adesea credem că e mai simplu să rezolvăm o problemă trișînd, pe scurtătură, cea mai mare lecție pe care o putem învăța este că drumul cel mai greu se dovedește a fi, pe termen lung, cel mai ușor.

Împreună cu părinții și profesorii, avem obligația de a susține copiii pe calea învățării, de a le respecta alegerile și de a-i ajuta să-și dezvolte cele mai frumoase trăsături ale personalității. Ne dorim ca absolvenții să-și asume riscul de a greși, greșelile fiind profesori buni, să aibă curajul de a-și formula obiective ambițioase și să nu-și piardă niciodată curiozitatea specifică copiilor mici, pentru că anume aceasta este forța care ne propulsează.Ministerul Educației continuă procesul de reformă demarat anul trecut pentru a asigura succesul tinerilor – atît la examene, cît și în viață, oferind posibilități egale tuturor. În acest scop, în anul curent au fost introduse cîteva elemente noi pentru îmbunătățirea procesului de organizare a examenului. Pentru a implica în evaluarea lucrărilor de bacalaureat persoane cît mai competente, la inițiativa

Ministerului Educației, a fost majorată remunerarea pentru profesorii care vor verifica testele. Totodată, în bugetul de stat au fost prevăzute mijloace financiare pentru acoperirea tuturor cheltuielilor destinate rechizitelor necesare comisiilor de examen. Părinții nu trebuie să colecteze bani în acest scop. Atenționăm opinia publică, și pe această cale, că orice inițiativă de a colecta bani pentru examenul de bacalaureat este ilegală!

Măsurile antifraudă și anticopiat vor fi promovate și sprijinite în continuare. Pe parcursul întregului an școlar 2013-2014 Ministerul Educației a desfășurat acțiuni de informare a publicului și de pregătire a elevilor pentru examenul de bacalaureat. Metodologia de desfășurare a examenului și programele analitice au fost publicate încă în toamna anului 2013. De asemenea, au fost publicate modele de teste pentru ca elevii să aibă posibilitatea să exerseze. În plus, candidații la bacalaureat au beneficiat de meditații televizate și radiofonice foarte utile. Pe data de 1 iunie 2014 a fost organizată Ziua ușilor deschise în centrele de bacalaureat din țară pentru elevi și părinții acestora.

În sesiunea de bacalaureat 2014 au fost admiși 27.604 elevi. Din numărul total de candidați, 21.333 sînt absolvenți, iar 6.271 sînt restanțieri din sesiunile anterioare. Examenele se vor desfășura în 104 centre, în perioada 03-20 iunie 2014. Candidații vor susține patru probe de examen – la limba de instruire, limba străină, disciplina de profil și o probă la solicitare. Elevii alolingvi vor susține suplimentar o probă la limba română, iar elevii de etnie bulgară, găgăuză și ucraineană vor susține și o probă la limba maternă. Verificarea lucrărilor de examen va fi efectuată în perioada 03-26 iunie, iar rezultatele vor fi afişate în centrele de BAC la 27 iunie.

Ministerul Educației îndeamnă forțele politice și întreaga comunitate să nu admită imixtiuni în sesiunea de examene pentru a nu adăuga tensiune inutilă în dezbaterea publică din această perioadă și pentru a permite elevilor să se concentreze pe valorificarea maximă a potențialului lor. Desfășurarea fără incidente a examenelor de bacalaureat are doar beneficii și este un semn al maturității și responsabilității societății noastre.

Efortul nostru va consolida și mai mult încrederea în sistemul educațional și, prin urmare, în faptul că putem reuși. Astfel, vom oferi fiecărui copil șansa pe care o merită, ținînd cont de capacitățile sale și de efortul depus în anii de școală.

Copiii noștri au nevoie într-o mai mare măsură de exemple de urmat și mai puțin de lecții. Primul exemplu trebuie oferit de noi, cei care sîntem obligați să garantăm corectitudinea și integritatea, cei care putem oferi încredere și respect, asigurînd o evaluare adecvată și obiectivă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un simplu Like, comunităţii noastre de cititori de pe pagina de Facebook.