Еxamenele de bacalaureat continuă în această săptămână cu probe la limba străină şi matematică. Mici incidente tehnice au marcat examenul la limba de instruire. În Chişinău probele au fost susţinute, totuşi, în toate centrele de bacalaureat, a comunicat luni, 1 iunie, în şedinţa operativă de la Primărie şefa Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport (DGETS), Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb.
Potrivit datelor Ministerului Educaţiei şi Tineretului, în două colegii din capitală – Colegiul pedagogic şi Colegiul Politehnic – studenţii nu au reuşit să susţină examenul din cauza defecţiunilor tehnice. Astfel, că vor da testul ulterior.
În mai multe dintre centrele de bacalaureat testele nu au putut fi descărcate în timp util, din cauza unui număr mare de accesări în acelaşi timp. Unele computere s-au blocat, inclusiv din cauza introducerii greşite a parolei. Fiecare centru de bacalaureat are parola sa de acces, care este schimbată după fiecare examen şi este cunoscută doar de preşedintele comisiei de examenare.
„Îndată ce au fost depăşite problemele tehnice, elevii au activat în mod normal, fără incidente disciplinare. N-au fost depistate cazuri de corupere. Plângeri de la părinţi, la fel, nu s-au înregistrat. Cu toate acestea, DGETS ţine în vizor problema în cauză şi este pregătită să intervină în orice moment”, a comunicat primarului general Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb. Dorin Chirtoacă a cerut ca angajaţilor DGETS să discute personal cu elevii şi părinţii lor, pentru a depista cazurile de luare de mită.
În republică sunt 400 centre de bacalaureat.
Examenele de capacitate (clasele a IX) continuă în această săptămână cu probe la limba română şi geografie.(IPN)