Peste 100 de şcoli din patru raioane ale republicii au fost închise din cauza ninsorilor abundente. Mai multe localităţi au fost debranşate de la sursa de alimentare cu energie electrică, iar pe drumurile naţionale se circulă în continuare cu mari dificultăţi. Meteorologii avertizează că ninsorile se vor potoli abia la sfârşitul săptămânii, iar autorităţile îndeamnă populaţia să se abţină de la călătoriile lungi în această perioadă.

103 şcoli din 4 raioane ale republicii au fost închise din cauza depunerilor mari de zăpadă. Astfel şi-au întrerupt activitatea 21 de şcoli din Taraclia, 52 din Găgăuzia, 29 din Ştefan Vodă şi Cantemir. Potrivit ministrului Educaţiei, Leonid Bujor, procesul de studii va putea fi reluat după ce vor fi curăţate căile de acces către instituţiile respective. Totodată, Departamentul Servicii Excepţionale, anunţă că în urma vântului puternic din această noapte, care a rupt mai multe fire electrice, la această oră mai rămân fără curent un şir de localităţi din raioanele Căuşeni, Ştefan Vodă, Hânceşti, Cahul. În continuare se circulă cu mare dificultate pe traseele naţionale Chişinău – Hânceşti, Cahul – Giurgiuleşti, Basarabeasca – Ciadâr-Lunga precum şi pe unele porţiuni din apropierea raioanelor Ştefan Vodă şi Vulcăneşti. Şoferii sunt îndemnaţi să se abţină în aceste zile de la călătoriile lungi.
– S-a lucrat şi se lucrează în continuare la curăţarea drumurilor. Au fost unele probleme în această noapte, s-au defectat câteva utilaje pentru că sunt vechi, dar tot noaptea au şi fost reparate. Nu există drumuri blocate. Este iarnă, se circulă cu dificultate ca pe drumuri de iarnă, noi nu putem usca drumurile ca pe timp de vară, afirma Anatol Şalaru, ministrul transporturilor.
Potrivit datelor furnizate de Poliţia Rutieră, în ultimele 24 de ore pe teritoriul Republicii Moldva s-au produs 46 de accidente rutiere dintre care 32 pe străzile capitalei, dar nu au fost înregistrate victime sau persoane traumatizate. Potrivit meteorologilor, ninsorile se vor potoli abia la sfârşitul săptămânii, iar minimele vor coborî până la 23 de grade sub zero.
MARINA SURUCEANU, VITALIE MOISEI PENTRU COTIDIAN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *