Absolvenţii liceelor vor avea şanse mai mari să obţină o bursă universitară în acest an, după ce instituţiile de învăţământ superior au anunţat că vor admite mai mulţi studenţi. Planurile de admitere pentru şcolile profesionale, colegii şi universităţi au fost deja elaborate, iar cel mai mult a crescut numărul de burse pentru colegii, noteaza Publika.

univer

Potrivit planului propus de Ministerul Muncii, în 2014, în şcolile profesionale vor fi admişi peste 12 mii de tineri, cu opt procente mai mult decât anul trecut. Totodată, în colegii vor fi propuse puţin peste 9 000 de locuri cu finanţare bugetară, cu nouă procente mai mult decât în 2013.

De asemenea, aproape 20 de mii de locuri vor fi disponibile în universităţi, cu un procent mai mult decât anul trecut. Fiecare al treilea absolvent va învăţa gratis. Planurile de înmatriculare prevăd şase meserii noi. Este vorba despre asfaltobetonist, specialist în confecţionarea şi montarea geamurilor din termopan, tâmplar-specialist pentru aluminiu şi mase plastice, fierar-betonist, tipăritor la tipar plat, specialist în confecţionarea încălţămintei ortopedice.

În instituţiile de învăţământ superior vor apărea două profesii noi: tehnologia comunicării în domeniul info-documentar şi servicii informaţionale şi socio-culturale.