Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP) a somat instituțiile de învățământ din țară să renunțe la instalarea mijloacelor de supraveghere video în sălile de studii, acordându-le 30 de zile pentru racordarea la aceste reguli.
Potrivit unui comunicat de presă al instituției, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a fost informat despre decizia luată. Și instituțiile de învățământ au fost informate despre caracterul neconform al instalării mijloacelor de supraveghere video în sălile de curs, scrie Deschide.md.
CNPDCP face referire la o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului, emisă recent, în cazul a doi profesori universitari din Muntenegru, care au înaintat o cerere în atenția Curții prin care au susținut că supravegherea video din sălile de curs încalcă dreptul la viața privată și protecția datelor cu caracter personal. Astfel, CEDO a emis o hotărâre prin care a constatat încălcarea articolului din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la respectarea vieții private și de familie.
CNPDCP va consulta și practica europeană pe partea ce ține de instalarea camerelor video în sălile de BAC. O concluzie finală va fi avansată în primăvară.