Studenţii din Moldova vor trebui să prezinte la 1 septembrie un certificat eliberat de medicul de familie care va confirma lipsa riscului de infectare cu gripa pandemică А (N1H1). O decizie în acest sens a fost adoptat joi la şedinţa Comisei Extraordinare Antiepidemice Republicane, prezidată de viceprim-ministrul Victor Stepaniuc.


După cum transmite INFOTAG, s-a mai hotărît ca elevii din şcolile de cultură generală şi copiii de la grădiniţă vor fi examinaţi de către medicii angajaţi în instituţiile respective.
Ministru sănătăţii, Larisa Catrinici, a subliniat că examinarea şi eliberarea certificatelor va fi gratuită.
„Instituţiile medicale din ţară dispun de 10 mii de complete pentru tratamentul pacienţilor. Vaccinul contra acestei maladii este la etapa de testare clinică. Se aşteaptă ca primele loturi de vaccin antigripal A (H1N1) să fie disponibil la finele lunii septembrie. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recomandat utilizarea vaccinului contra gripei umane, care, de asemenea, reduce riscurile de îmbolnăvire”, a comunicat ministrul.
Potrivit ei, unele ţări din UE afectate de această maladie au recurs la amînarea începutului anului şcolar, însă această măsură nu va fi întreprinsă în Moldova, deoarece „schimbul de elevi şi studenţi în Moldova nu este atît de mare şi riscurile de importare a maladiei este mai redus”.
Larisa Catrinici a menţionat că deplasările peste hotare a grupurilor de copii, mai ales în ţările cu risc mare de îmbolnăvire, vor fi limitate.
Victor Stepaniuc a cerut să fie întreprinse măsurile de prevenire a importului de virus prin punctele vamale, în special prin aeroportul internaţional Chişinău, ţinînd cont că în România au fost confirmate 190 de cazuri de infectare cu virusul A (N1H1).
Potrivit ultimelor date ale OMS, 154 de ţări au raportat peste 193 mii de cazuri confirmate de infecţie gripală A(N1H1), inclusiv 1362 cazuri de deces. Infotag

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *