„Prin greutăţi spre stele” – poate fi deviza acestor tinere. Pentru că au demonstrat reuşite impecabile la universitate şi au fost active în diverse domenii, acum sunt în top 50 cei mai buni studenţi din R. Moldova ediția 2013.

Centrul de Informaţii Universitare, sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova, a avut grijă ca „Bursele de merit” să ajungă în mâinile celor mai buni studenţi. Acest program este la cea dea 18-a ediţie, iar studenţii au o posibilitate în plus pentru a se afirma. Prin intermediul proiectului „Burse de Merit” fiecare din cei 50 de câştigători ai concursului (din totalul de 324 de aspiranţi) vor beneficia de o sumă de 12 000 lei. La festivitate au fost prezenţi Prim-ministrul, Iurie Leancă, ministrul Educaţiei, Maia Sandu, rectorii şi profesorii insitituţiilor reprezentate de către studenţi.

ulim buni

Universitatea Liberă Internațională din Moldova a fost reprezentată de Crisitna Burma și Tina Parfeni. Mai jos vă oferim opiniile acestor două studente despre Bursa de merit, ce însemnă să fii un student activ și care este sfatul lor în a deveni mai buni.

Cristina Bruma
ULIM, Facultatea de Litere, Specialitatea Jurnalism

„Am aplicat mai mult pentru a mă testa pe mine însumi. Este una să fii studentă bună la facultate şi cu totul alta să fii desemnată printre cei mai buni studenţi ai ţării. Prin această bursă îţi accentuezi încă o dată valoarea ta în calitate de student. Este o treaptă din viaţa mea pe care mi-am dorit s-o urc.

Era seară, în jurul orei 18:00, atunci când m-au telefonat să-mi spună această frumoasă veste. Eu înregistrasem numărul în telefon încă de când m-au anunţat că am trecut prima etapă, concursul dosarelor. “Felicitări, Cristina! Dvs  sunteţi una dintre câştigătorii burselor de merit”, asta a fost tot ce ţin minte din ceea ce mi s-a spus la telefon. Mai apoi a urmat un sentiment profund de bucurie şi mândrie. Bineînţeles, am luat telefonul în mână şi i-am telefonat pe părinţi şi pe profesorii care m-au susţinut, să le mulţumesc pentru tot.

În viziunea mea, studentul exemplar este acel tânăr care reuşeşte să înveţe, să vină la facultate zi de zi şi să facă practică totodată în domeniul pe care îl are. Muncitor, perseverent şi activ – aşa trebuie să fie un student adevărat.

I-aş sfătui să muncească cât mai mult, să iubească ceea ce fac şi să fie recunoscători oamenilor care i-au ajutat, inclusiv profesorilor. Pe mine mă încearcă momente de melancolie. În câteva luni nu o să-i mai vad pe profesorii noştri dragi şi îmi dau seama că îmi vor lipsi sfaturile lor, critica, urmată de încurajări. Viaţa este foarte frumoasă, să ne bucurăm de ea şi să facem cât mai multe lucruri frumoase pentru noi şi pentru societate.

Cât despre banii primiţi, îi voi investi pe toţi în dezvoltarea mea şi în viitorul meu”    Detalii pe ulim.md