Tot mai mulți tineri din Republica Moldova aleg să-și facă studiile peste hotare. Prima țară în topul preferințelor studenților este România, care oferă anual mii de burse. Totuși, tinerilor li se oferă posibilitatea de a studia și în alte țări. Printre destinațiile cele mai populare sunt Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Italia, Polonia, Franța, și Germania. Deși potrivit Ministerului Educației, aproximativ 5000 de elevi, studenţi, tineri cercetători, cadre didactice din ţară au beneficiat de burse de studii, stagii de cercetare şi formare continuă în aceste țări, numărul real al acestora este mult mai mare, scrie Arena

Unul din programele prin care tinerii își pot face studiile peste hotare este ”Erasmus Mundus”. Acesta încurajează colaborarea între instituții de învățământ superior, cadre didactice, studenți și cercetători din spațiul Uniunii Europene și din afara lui.

”Am aflat de oferta programului Erasmus Mundus dintr-un anunț de la Universitatea de Stat din Moldova. Mi-am depus dosarul în martie, iar în mai am aflat că voi merge la studii în Polonia pentru un an.”, spune Dorin Galben, student la Facultatea de Jurnalism la ”Akademia Humanistyczma im. Aleksnadra Gieyssztora”, din orașul Pultusk, Polonia.
Dorin studiază alături de alte 3 studente din Republica Moldova. Tânărul spune că orele sunt repartizate în așa fel încât să nu te epuizeze. Primește o bursă în valoare de 1000 de euro și face ore de poloneză și engleză. Totodată, beneficiază de excursii gratuite în diverse localități din Polonia. Toate cursurile le urmează în poloneză chiar de la început. ” În primul semestru era mai complicat, acum e ok”.
Majoritatea tinerilor aleg însă destinații în care studiile se fac în limba engleză. Una dintre acestea este Irlanda. Stanislav Zvonov învață alături de aproape 12 000 de studenți din toate colțurile lumii la Universitatea din Dublin, cea mai veche din Irlanda.
În decursul anilor de studii a observat că ” se acordă foarte multă atenție dezvoltării personale. Îți alegi singur modulele care te interesează. Tu iei decizii în ce direcție mergi și tot tu hotărăști la ce teme o să faci proiectele. Nimeni nu-ți impune nimic, doar trebuie să fii responsabil și să ai grijă să respecți termenele limită”. El consideră că în cadrul sistemului de învățământ irlandez ”profesorul este un mentor și nu un căpitan de vapor ”.
Tânărul evidențiază că studenții sunt evaluați foarte strict. ” Examenele se scriu într-o sală de sport, având doar un pix și un calculator. Ți se dă testul și un caiet, care este sigilat la sfârșit pentru ca nimeni să nu știe numele, prenumele și nici măcar codul personal”. Răspunsurile sunt evaluate de profesori din alte universități, iar procedura de verificare poate dura până la 3 luni de zile. ”Deci se exclude orice fel de mită”, adaugă el.
Tot în limba engleză se studiază la unele universități din Italia. Aceasta a devenit o destinație populară mai ales din dorința tinerilor de a fi mai aproape de părinți. Datele oficiale arată că în prezent sunt peste 150 000 de moldoveni rezidenți în această țară.
Universitatea ”Luigi Bocconi” din Milano este una de renume în Europa, îndeosebi după ce rectorul universității, Mario Monti, a devenit în 2011 prim-ministrul Italiei.
”Universitatea ”Bocconi” oferă toate condițiile de dezvoltare a personalității, grație faptului că profesează specialiști buni, propune diverse proiecte, activități extracurriculare și întâlniri cu manageri din cadrul marilor companii”, afirmă Stela Munteanu, studentă în anul 2.
Ea spune că are libertatea de a-și organiza timpul după bunul plac. La ore nu se pun absențe, iar un examen poate fi reluat de 3-4 ori pe an.
Universitățile europene le oferă tinerilor oportunitatea de a studia în alte țări timp de 6 luni sau un an prin intermediul programelor de schimb. Universitatea ”Luigi Bocconi” din Milano are sute de acorduri bilaterale cu instituții din toată lumea. Astfel, Ludmila Cebanov a ajuns să învețe la Universitatea ”Cornell” din Ithaca, New York, membră Ivy League. Ivy League este termenul folosit pentru primele opt universități din Statele Unite ale Americii: Brown, Columbia, Cornell, Dartmouth College, Harvard, Princeton, Pennsylvania și Yale.
”Sunt o norocoasă să mă aflu pe lista celor admiși la Universitatea ”Cornell”.  Unii îmi spun că ”ar fi mai ușor să faci 3 ani de studii la Bocconi și să o absolvești, decât să fii admisă la Cornell””, povestește Ludmila.
Studenta  mărturisește că ”s-a îndrăgostit la prima vedere” de universitatea americană. ”Campusul universitar ocupă o suprafață enormă cu multe clădiri și laboratoare. De asemenea, m-a impresionat cât de repede universitatea te preface într-un patriot al universității; nu mai ești moldovean, indian, peruvian, rus, englez, francez, ci devii cornellian; deși sună ciudat, așa e. Începi să porți maiouri cu Alma Mater, să cânți imnul și să susții echipa de fotbal sau de hockey la meciurile cu celelelalte 7 Ivy Leagues”.
Studenta de la ”Cornell” menționează că ” fiecare student își contruiește propriul orar, își alege profesorii și își poate schimba specializarea în cei 4 ani. Am cunoscut studenți care fac biologie și finanțe, ecologie și marketing, chimie și artă”.
Ludmila nu a cunoscut niciun alt moldovean student la ”Cornell”.  ”Multe din persoanele cu care am făcut cunoștință, nu vor să admită că nu știau cum să ne găsească pe hartă, înainte să le zic că sunt moldoveancă, însă acum vor să călătorească în țara noastră. Cred că e un pas bun înainte. Ne putem face un nume aici, evidențiindu-ne ca cei mai buni studenți”.
Ministerul Educației încurajează studiile în străinătate. O dovadă în acest sens sunt cele 50 de tratate internaționale în domeniul educației. Site-ul ministerului oferă informații detaliate, privind oportunitățile de studii peste hotare pentru ciclul întâi, masterat și doctorat. Dosarul poate fi depus până în luna mai. Acesta trebuie să conțină un formular de aplicare, mediile anuale, un CV recent, un eseu de motivare și în conformitate cu cerințele universității – rezultatele examenelor TOEFL și SAT.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *