Studenții de la mai multe instituții de învățământ superior din țară vor reveni la orele cu prezența fizică.
Anunțul a fost făcut de către premierul interimar, Aureliu Ciocoi, după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, transmite Știri.md.
“Începând cu 26 aprilie se reia procesul educațional în învățământul profesional tehnic și superior pentru realizarea stagiilor de practică, orelor practice și a sesiunilor de evaluare care nu pot fi făcute la distanță.
Este vorba despre studenții de la Universitatea de Medicină și Farmaceutică care chiar nu au cum să facă în regim online stagii de practică în ceea ce ține perfecționarea lor pentru obținerea diplomelor în domeniile pe care le studiază, precum și alte specialități unde este nevoie de prezența fizică pentru stagiile de practică”, a anunțat Ciocoi.