Harvard şi Massachusetts Institute of Technology (MIT) din Statele Unite şi  Cambridge din Marea Britanie sunt universităţile cu cea mai bună reputaţie din lume, potrivit clasamentului publicat de Times Higher Education pentru 2013.

Clasamentul este dominat de instituţii de învăţământ superior din SUA şi Marea Britanie, dar în primele 50 de locuri au urcat şi universităţi din Rusia sau Australia. Franţa, în schimb, nu are nici o universitate în top 50.

Primele 10 locuri sunt deţinute, aproape în exclusivitate de universităţi americane şi britanice – Oxford (Marea Britanie) este pe locul al patulea, pe locul cinci se află University of California, Berkeley (SUA), Stanford (SUA) este pe locul 6, alte două universităţi americane, Princeton şi University of California, Los Angeles, ocupă locurile 7 şi 8, iar Yale, tot din SUA, este pe locul 10. Singurul “intrus” în top 10 este Universitatea din Tokyo (Japonia).

Între primele 50 de universităţi, în funcţie de reputaţie, mai figurează patru din Canada, una din Rusia, una din Elveţia, una din China şi câte una din Elveţia şi Singapore.

Celebra universitate franceză Sorbona se află abia pe locul 76 în top. Clasamentul este închis de Texas A&M University din SUA, Universitatea Uppsala din Suedia Universitatea şi Centru de Cercetare Wageningen din Olanda.

Top 10 universităţi din lume ca renume:

1. Harvard University, SUA

2. Massachusetts Institute of Technology, SUA

3. University of Cambridge, Marea Britanie

4. University of Oxford, Marea Britanie

5. University of California, Berkely (SUA)

6. Stanford University

7. Princeton University (SUA)

8. University of California, Los Angeles (SUA)

9. University din Tokio (Japonia)

10. Yale University, SUA

Cercetarile arată că reputaţia unei universităţi este cea mai importantă în alegerea pe care o fac viitorii studenţi, susţine editorul Times Higher Education, Phil Baty.

Topul se bazează pe un sondaj realizat de compania Ipsos MediaCT pentru Thomson Reuters. În cadrul sondajului, universitarii nu sunt puşi să facă un top, ci să numească cel mult 15 instituţii pe care le consideră a fi cele mai bune, în funcţie de experienţa lor. În realizarea clasamentului a mai fost luată în calcul şi reputaţia universităţilor în ceea ce priveşte cercetarea şi predarea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *