Deși mulți absolvenți întâmpină dificultăți în a-și găsi un loc de muncă după finalizarea studiilor, există și fericiți. Aproximativ 80% dintre absolvenţii Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB) se angajează la finalul studiilor, a declarat rectorul instituţiei, Mihnea Costoiu.

Rectorul Mihnea Costoiu consideră că cei mai buni absolvenţi de liceu ajung să studieze la UPB. Drept dovadă, aceștia se angajează în proporție de 40% până în anul al II-lea de studii, lucru cu care rectorul nu este însă total de acord.
„Politehnica nu va avea probleme cu candidaţii, întrucât este o şcoală de elită. Marile companii sunt prezente la UPB”, a spus Costoiu, care crede că, în următorii 20 de ani, cererea de ingineri pe piaţa muncii va fi mult mai mare.

La rândul său, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a spus că actuala generaţie de absolvenţi este una mai pragmatică, mai ancorată în realitate. „Încercăm să-i învăţăm pe studenţii UPB să fie proprii lor stăpâni, să se asocieze în echipă şi să dezvolte ideile lor de afaceri. Încercăm să fim mereu în top atât în ţară, cât şi în străinătate”, a afirmat Andronescu.
Ministrul a susţinut că nu există dezvoltare în nicio societate fără contribuţia inginerilor. „Se vor căuta întotdeauna ingineri. Întotdeauna se vor căuta ingineri buni”, a sublinia ea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *