Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova a urcat 2301 poziții la capitolul „Impact” (vizibilitate) în clasamentul instituțiilor de învăţământ superior, prezente on-line la nivel global în luna ianuarie 2022, comparativ cu ianuarie 2021.
Conform raportului publicat de Ranking Web of Universities (Webometrics) în luna ianuarie curent, instituția noastră a devansat 482 de universități la nivel mondial și se plasează pe locul 6570.
În special, evidențiem faptul că USMF „Nicolae Testemițanu” se situează pe locul întâi la capitolul „Transparență” printre universitățile din țară, reușind să avanseze, în ultimul an, cu 316 poziții la nivel internațional (locul 2406).
Constituit în 2004 de către Cybermetrics Lab din Spania (Spanish National Research Council, CSIC), Webometrics este un sistem de clasificare pentru universităţile din întreaga lume, ce are ca scop motivarea atât a instituţiilor, cât şi a cercetătorilor.
Ranking Web of Universities este publicat de două ori pe an și analizează peste 31 de mii de instituții de învățământ superior din lume, după o serie de indicatori:
50% – Impactul (vizibilitatea) – numărul total de linkuri (legături) externe pe care domeniul web al instituţiei le primește de la terțe părți (Ahrefs Majestic);
10% – Transparența (deschiderea) – numărul total de citări ale cercetătorilor Universității ce se regăsesc în topul celor 210 profiluri ale autorilor, din care se exclud primele 20 (Google Scholar Profiles);
40% – Excelența – calitatea articolelor științifice publicate în reviste internaționale cu impact ridicat, aflate în primele 10% cele mai citate la 27 de discipline (perioada luată în calcul – 2016-2020 ) (Scimago).