Studenții de la Universitatea de Stat din Moldova au decis să-și organizeze o zi specială, doar pentru ei. Tinerii s-au întrunit și au discutat despre ce ar putea schimba ei în mediul universitar și au aflat despre oportunitățile de care ar putea beneficia fiind student. Totul în cadrul evenimentului Ziua tineretului USM.
„Ne-am gândit ca să avem o zi specială pentru tinerii din cadrul USM. După cum cunoaștem tinerii sunt forța motrice în societate și forța motrice în universitate astfel sunt cei care trebuie să aibă spiritul pro activist de a schimba ceva în țară și de a face ceva frumos”, a declarata președintele Guvernării Studenților USM Sveatoslav Begliță, pentru Realitatea.md.
În cadrul evenimentului au fost prezente mai multe organizații neguvernamentale. Acestea le-au vorbit tinerilor despre cum ar putea deveni ei voluntari și le-au oferit posibilitatea să se alăture organizației.
Tinerii spun că un astfel de eveniment este mai mult decât bine venit. Aici pot descoperi cum se pot ei implica în viața universității.\
„Eu am venit la acest eveniment pentru că vreau să particip la mai multe evenimente care sunt legate de USM și vreau să contribui la dezvoltarea ei”.
„Vreau să fiu o parte din consiliul USM și vreau să mă ocup cu dezvoltarea și divertisment. Să organizez niște concerte sau dansuri. Pe mine mă interesează voluntariatul și vreau să fac parte din aceasta”.
Tot în cadrul evenimentului, tinerii au demonstrat că le pasă de semenii lor și au organizat o acțiune de caritate. Studenții s-au gândit să-și ajute colega, care în timp ce se aflat în Statele Unite a suferit un accident și are nevoie de bani.
Evenimentul Ziua tineretului USM se află la prima ediție.